miercuri, 18 decembrie 2013

Cărţi în loc de terapie, o nouă metodă de tratament în Anglia

De multe ori luate în derâdere şi privite drept nişte minciuni frumos împachetate sau nerealiste, cărţile motivaţionale şi de autoajutorare sau perfecţionare se regăsesc de acum în reţetarul terapeuţilor din Anglia. Pacienţii cu afecţiuni minore sau medii, care suferă de anxietate sau atacuri de panică, vor primi în loc de pastile cărţi de la biblioteca locală. Titluri precum „Cartea de simţit bine” sau „Cum să nu-ţi mai faci griji şi să treci peste mânie şi iritare” sunt câteva dintre cele 30 de titluri pe care le vor prescrie medicii. Metoda nu este una nouă: în Danemarca psihologii şi terapeuţii recurg şi ei la cărţi, iar prima ţară din lume care le-a numit „tratamente” este Noua Zeelandă. 

Cei care susţin acest proiect sunt convinşi că anumiţi pacienţi îşi pot reveni cu ajutorul lecturii. O măsură similară a fost adoptată în Ţara Galilor încă din 2003, la cererea unui psiholog care a remarcat îmbunătăţirea stării pacienţilor săi după lecturarea unor cărţi de autoajutorare sau self-help, cum mai sunt cunoscute. Acolo în fiecare an sunt împrumutate peste 30 de mii de cărţi, iar 3 dintre cele mai cerute 10 volume sunt cărţi de autoajutorare. Şase milioane de persoane din Marea Britanie suferă de anxietate şi depresie, iar o treime dintre pacienţi nu au primit până acum tratament medicamentos. Iar o parte dintre ei se vor trezi că primesc în loc de (sau pe lângă) şedinte de terapie un permis la biblioteca din oraş, începând cu luna mai. 

Dovezi că metoda funcţionează sunt destule, după ce numeroase studii au demonstrat că pacienţii care citesc frecvent astfel de cărţi suferă mai puţin de depresie decât ceilalţi. Cel mai recent este unul din 2012, publicat în revista de specialitate Plos One. Problemele care şi-ar putea găsi rezolvare între două coperte sunt: anxietatea, obsesiile şi comportamentul obsesiv-compulsiv, fobiile sociale, stima de sine, bulimia sau insomniile. Iar specialiştii studiază acum şi cărţi care se adresează problemelor relaţionale, celor care suferă de stres sau oboseală cronică. Iar pe lângă aceste cărţi în loc de tratament, toate librăriile vor afişa o listă de cărţi... vesele. Este vorba despre romane, poezii sau piese de teatru menite să îi înveselească, să le schimbe starea de spirit sau să le dea speranţă celor care le citesc. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu